VIDEO Mircea Lucescu: „Jucătorii de la Dinamo Kiev stau acum la baza Snagov. Când avem meci ne suim în avion, mergem și jucăm, apoi revenim” De ce îi mulțumește „Il Luce” lui Gigi Becali

Publicat: 22/04/2022, 00:55
Actualizat: 22/04/2022, 10:15

Mircea Lucescu a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție specială, transmisă live de Gândul. Antrenorul lui FC Dinamo Kiev susține că nu se aștepta sub nicio formă să înceapă războiul din Ucraina. Acesta a vorbit despe decizia de a-i ajuta pe jucătorii de la Dimano Kiev, respectiv pe familiile lor, jucători care se antrenează acum la baza Snagov. 

„M. Tucă: Vă așteptați să înceapă războiul din Ucraina?

Mircea Lucescu: În niciun caz. Noi pe 22 ne-am întors din Tucia, din pregătire și făcusem niște meciuri foarte bune și ne așteptam să începem campionatul foarte tare. Pe 24 spre 25 noaptea au fost bubuiturile alea, eu credeam că este un tunet, o furtună. Dimineața am aflat că fusese atacat aeroportul. Am mai rămas încă trei zile până când  mi-am dat seama că e nevoie să plec și să încerc să organizez aducerea lor afară, mai ales a familiilor, că jucătorii erau disperați.

Era legea marțială și nu puteau să părăsească țara cei între 19 și 60 de ani. Aici fiind, am avut inițiativa de a cere președintelui prim, prin intermediul președinților noștri, prin intermediul președintelui Federației, de a lăsa jucătorii să-și continue munca. Asta era meseria lor, viața lor, altceva nu știau să facă. Prezența lor pe un teren de fotbal putea să ajute mai mult la imagine decât dacă stăteau închiși într-o bază. Și cu scopul de a face niște meciuri simbolice și caritabile. Să se strângă ceva bani pentru copiii din Ucraina.

M. Tucă: Ați adus familiile jucătorilor…

M. Lucescu: Da, au venit  vreo 80 de persoane la Iași, la hotel Bucium. După care nu puteam să-i las acolo și au venit la București. Au închiriat apartamente, prin zona Pipera, toți cu familii. Pe ceilalți i-am dus la baza  Snagov. O bază unde acum 50 de ani, echipa națională făcea antrenamente și pregătirea meciurilor internaționale. Dar s-a schimbat foarte mult.

M. Tucă: Deci, jucătorii de la Dinamo Kiev stau acolo…

M. Lucescu: Da, doctorii, maseuri, jucătorii tineri stau acolo.  Cei care au venit cu soțiile, copiii, stau în Pipera și vin doar la antrenamente. Iar când avem meci ne suim în avion, mergem jucăm și după ne întoarcem la baza de la Snagov. Ne-a mai ajutat și Răzvan Burleanu faptul că ne-a dat, din când în când, posibilitatea să mai facem câte-un antrenament pe terenul de la Mogoșoaia care este mult mai bun decât cel de la Snagov. (…)

Sunt lucruri nu ușoare pentru că toate astea trebuiesc organizate. Încă o dată îi mulțumesc lui Gigi Becali care a fost extraordinar cu noi. A preluat acea echipă de tineret, a ținut-o la baza lui, le-a dat totul gratuit. Din punctul ăsta de vedere, este un om cu un suflet fantastic.”

Află totul despre războiul din Ucraina doar la Marius Tucă Show pe gândul.romiscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Rezultate BAC 2024. 8.000 de elevi au picat examenul. Anunţ oficial de la minister
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr...
Emily Burghelea, nevoită să stea o perioadă cu o TIJĂ în cap, după accidentul de...
Valentin a murit la 20 de ani, îndemnat de aburii alcoolului să intre în apă....
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
O femeie s-a aruncat cu propriul copil de pe acoperișul unui bloc! Mama și-a explicat...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Se plătesc 10.000 DE LEI în fiecare lună. Banii care pot intra direct PE CARD
Wimbledon. Emma Răducanu provoacă retragerea lui Andy Murray
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Ce spune Laurențiu Reghecampf despre timpul petrecut în familie și ce anume a conștientizat antrenorul....
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
O formă rară de materie cuantică a fost creată, în premieră, cu ajutorul moleculelor
×